VIDEO | Prof. univ. dr. Mircea Miclea, despre introducerea studiilor superioare de scurtă durată: „Una dintre intenții este ca, pe orice căi, să aduci cât mai mulți elevi la universitate. Demografia este în cădere liberă, sunt tot mai puțini absolvenți de liceu”

Publicat: 23/07/2022, 00:16
Actualizat: 23/07/2022, 00:17

Prof. univ. dr. Mircea Miclea a fost invitatul lui Marius Tucă într-o ediție transmisă live de Gândul. Fostul ministru al Educației a vorbit despre proiectul de lege care prevede introducerea ciclului de studii universitare de scurtă durată, de doi ani, față de trei, cum este în prezent. Invitatul lui Marius Tucă este de părere că acest lucru nu reprezintă decât o modalitate prin care universitățile să atragă cât mai mulți studenți, în contextul în care „demografia este în cădere liberă”.

„Una dintre intenții este ca, pe orice căi, aduci cât mai mulți elevi la universitate, pentru demografia este în cădere liberă, sunt tot mai puțini absolvenți de liceu, în mod natural, din cauză demografică, apoi, din cauza faptului nu promovează examenele. Anul acesta, abia 60% din cei care au fost înscriși în clasa Iau ajuns în clasa a XII-ași au dat Bacalaureatul.

Deci avem o pierdere de 40%pe criterii educaționale, dar avem o scădere demografică și, atunci, bineînțeles se caută tot felul de subterfugii, să dăm țării cât mai mulți studenți, ca se mențină universitățile existente, să-și mențină normele. Am vorbit despre autonomia universitară, dar n-am vorbit despre responsabilitatea socială a universităților, trebuie fie o tranzacție foarte clară între autonomia universitară și responsabilitatea publică.

Eu îți dau ție dreptul ai autonomie universitară, dar tu dai seamă, dai socoteală în fața societății. Responsabilitate publică înseamnă și dai socoteală care e rata de încadrare pe piața muncii a studenților care au terminat o anumită specializare, nu care e rata, în general, așa se ascund universitățile. Adică spun: ‘Uitați, avem o rată de angajare foarte mare’. Câți lucrează în domeniul respectiv? Responsabilitate socială înseamnă eu consum banul public și dau socoteală ce am făcut cu el”, a precizat prof. univ. dr. Mircea Miclea.

Întrebat în ce măsură programele actuale din universități sunt adaptate vremurilor în care trăim, prof. univ. dr. Mircea Miclea a precizat că, de cele mai multe ori, acestea nu se pliază pe ceea ce există pe piața muncii.

„Aș face o diferență foarte clară între retorica universitară, pe de o parte, și practica universitară, pe de altă parte. Dacă te uiți la retorica universităților, atunci vei vedea toate spun se adaptează noilor meserii, sunt atente la piața muncii etc. Universitarii sunt foarte buni la a îmbrăca în cuvinte lucrurile – chiar spune au un exces de retorică, un fel de retorită. Dacă te uiți la această retorită, o spună toți că ‘noi suntem foarte atenți la evoluția pe piața muncii’.

Dacă te uiți la realitate, la practica efectivă, atunci vei constata se mențin programe de studii în nu știu câte locuri ca să se asigure normele, programe de studii care nu sunt viabile, continuă rămână, chiar dacă ar trebui fie desființate, nu există o relație foarte puternică cu ce cer firmele sau cu ce cere piața muncii, nu raportează câți au fost încadrați în domeniul în care au terminat, nu în general, că, până la urmă, trebuie te angajezi, trebuie mănânci ceva, până la urmă, apare o rată de angajabilitate.

Din păcate, adesea aceste instituții funcționează, în primul rând, pentru a-și satisface interesele proprii de norme, de posturi, de interese și abia apoi, eventual, de responsabilitate publică. Sunt excepții, dar pot dau foarte multe exemple în care responsabilitatea socială a universităților este mult sub nivelul autonomiei universitare de care ele beneficiază”, a afirmat prof. univ. dr. Mircea Miclea.

O nouă ediție Marius Tucă Show pe gândul.romiscareaderezistenta.ro, pe paginile de Facebook Marius Tucă și Gândul și pe canalul de YouTube Gândul.

Bianca Iliescu
Bianca Iliescu și-a început cariera jurnalistică în 2019, la Prima TV, unde a lucrat ca redactor de știri externe pentru jurnalul "Focus". Ulterior, mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Medvedev îl amenință pe Trump să nu intervină în războiul din Ucraina, dacă va câștiga...
Alex Bodi a INCENDIAT internetul cu o singură poză! Recunoști personajul notoriu și controversat din...
FOTO. Ce veste despre manechinul de 44 de ani care și-a părăsit soțul milionar pentru...
Negocieri secrete între Ucraina și Rusia, dezvăluite în presa Germană. La ce nu vrea să...
Se măresc alocațiile începând cu 1 ianuarie. Ministrul Muncii a anunțat cu cât se vor...
"Undă de șoc" înaintea alegerilor prezidențiale din SUA. Răsturnare de situație într-un stat considerat "sigur"...
Vin ninsorile în București. Și chiar mai repede decât ne așteptam, potrivit meteorologilor EaseWeather
Actrița Maria Dinulescu, transformată total! A părăsit România în pandemie și s-a apucat de afaceri...
Regele Felipe al Spaniei, împroşcat cu noroi şi huiduit în timpul vizitei sale în localităţile distruse...
Nuntă transformată în coșmar. Mireasa s-a trezit la petrecere cu fosta iubită a soțului și...
Explozia de pe autostrada A7 i-a luat viața unui muncitor! Mesajul postat de Sorin Grindeanu,...
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar...
Noul Volvo XC90 are prețuri oficiale în România. SUV-ul suedez bate competiția germană!
Rezultate alegerile prezidenţiale din Republica Moldova. Maia Sandu preia conducerea în faţa lui Alexandr Stoianoglo....
Minune a INGINERIEI! Cum a rezistat acest material atât de mult timp?
Cutremur în cazul Elodia. Dan Diaconescu a aflat adevărul după 17 ani: Se sperie și...
Câte zile libere mai au românii până la finalul anului. Sunt garantate de Guvern
S-a costumat în Barbie, cu formele la vedere, și mulți au confundat-o cu Bianca Drăgușanu....
Se spală rufe azi, 2 noiembrie 2024, de Moșii de Toamnă? Iată ce spun preoții...
De ce refuză să își urmeze pasiunea băiatul Oanei Ioniță? Ce spune aceasta despre perioada...
EXCLUSIV! Renumitul fotograf Viorel Belinschi din Moldova, dezamagit de atitudinea lui Culita Sterp: ”A ales...
BANCUL ZILEI. Medicul către Bubulina: – Fiica ta are o nevroză. I-aş recomanda multă distracţie!
Maghiarii vin să muncească în România, care nu mai este o ţară ieftină